Sunteţi o firmă în expansiune, spaţiul de birouri actual nu vă mai este suficient şi investigaţi alternative de relocare. Aţi apelat la o firmă de servicii imobiliare, dar nu cunoaşteti piaţa şi simţiţi nevoia unei opinii obiective. Nu sunteţi familiari cu industria imobiliară, dar ştiţi că pentru a vă putea muta într-un spaţiu nou de birouri trebuie să:
- identificaţi necesarul de spaţiu
- găsiţi spaţiul şi locul care să vă ofere vizibilitate, dar şi flexibilitate pentru extindere
- negociaţi un contract de închiriere sau de pre-închiriere, atunci când clădirea încă nu este finalizată, iar acest contract să identifice standardele tehnice de calitate ale spaţiului care să vă permită un nivel rezonabil de verificare a calităţii la predarea spatiului
- apelaţi la serviciile unui arhitect care să realizeze atât un proiect de space-planning care să răspundă nevoilor dumneavoastră funcţionale, cât şi un concept arhitectural care să vă promoveze imaginea
- construiţi un buget cât mai complet al întregului proiect, pentru a planifica nivelul investiţiei şi cash-flow-ul aferent
- identificaţi nevoile de compartimentare a spaţiului standard oferit de proprietar sau constructor
- identificaţi necesarul de modificări al instalaţiilor (ventilaţie, sanitare, electrice, securitate, infrastructură de comunicaţii voce/date, server şi data room) în conformitate cu planurile arhitecturale şi de compartimentare
- realizaţi planuri de mobilare
- utilizaţi servicii de inginerie pentru definirea specificaţiilor tehnice de modificare a spaţiului
- construiţi caiete de sarcini pentru selecţia contractorilor de specialitate
- identificaţi contractori de specialitate pentru realizarea tuturor lucrărilor de modificare şi amenajare necesare
- negociaţi şi încheiaţi contracte cu toţi aceşti furnizori şi apoi să coordonaţi toate lucrările de modificare şi amenajare necesare
- inspectaţi şi să recepţionaţi spaţiul închiriat de la proprietar, la standardele tehnice de calitate prevăzute în Contractul de Închiriere
- solicitaţi şi să obtineţi toate avizele legale necesare
- coordonaţi toate lucrările tehnice de amenajare
- coordonaţi procesul de mutare a echipamentelor şi a angajaţilor, astfel încât să asiguraţi continuitatea afacerii dumneavoastră
... şi toate acestea în cel mai eficient mod, astfel încât să minimizaţi perioada de timp în care nu puteţi beneficia de spaţiul pe care l-aţi închiriat şi pentru care plătiţi chirie...
Dacă toate aceste aspecte nu vă sunt familiare şi dacă vreţi ca proiectul dumneavoastră de relocare să nu se transforme într-un dezastru financiar, atunci este momentul să apelaţi la ajutor de specialitate.
Consultanţii PMSolutions au experienţa finalizării cu succes a unor proiecte de amenajare şi de relocare de anvergură (>400 oameni over the weekend), cunosc specificul pieţei şi al furnizorilor şi vă pot consilia pe întreaga durată a investiţiei dumneavoastră.
|