Înapoi la PortofoliuÎnapoi la Portofoliu|IGPR - SNRI


IGPR - SNRI

Client: Inspectoratul General al Poliției Române
Martie 2010 – Septembrie  2011

Inspectoratul General al Poliției Române – face parte din Ministerul Administrației și Internelor și este instituția specializată a statului, care exercită atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, în conditiile legii.
Activitatea Politiei Române constituie serviciu public specializat și se realizează în interesul persoanei, al comunității, precum și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii.

Consultanță privind proiectarea, realizarea și implementarea “Sistemului Național de Raportare a Incidentelor”.

Proiectul este finanțat prin Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa 3.

Bugetul proiectului implementat de către Inspectoratul General al Poliției Române prin contractul de finanțare este de 9.648.000 lei fară TVA.

Activităţile derulate în cadrul proiectului de consultanţă includ:

  • Servicii de consultanță pentru elaborarea proiectului tehnic
  • Managementul proiectului
  • Managementului Contractului de Finanţare